f/8 and be there

Fotografia mobilă(II)

(urmare din numărul trecut) Pentru că, așa cum spuneam și cu alte ocazii, majoritatea fotografiilor pe care le facem sunt portrete sau selfie-uri, am inclus în această prezentare și câteva sfaturi pentru fotografia mobilă de portret. Iată-le mai jos: Fotografia este o fereastră către amintirile noastre. Ea păstrează momente irepetabile, pline de emoții pe care le putem retrăi. Depinde doar de modul în care am capturat acele momente. Fotografiați, fiți inspirați și creativi, experimentați și nu uitați că, în timp ce fotografiile bune sunt de arătat, din cele mai puțin bune învățăm. Lumină bună!

_

_

_

_

_

_

_

Fotografia mobilă

Se spune că cea mai bună cameră e cea pe care o ai la tine. În zilele noastre, aproape întotdeauna această afirmație se referă la telefonul mobil. De aceea, marea majoritate a fotografiilor din arhiva noastră personală sunt realizate cu telefonul mobil chiar și atunci când deținem o cameră foto. Din perspectivă compozițională, folosirea telefonului mobil nu diferă de cea a camerei foto. Din punctul de vedere a pregătirii și utilizării echipamentului însă, este bine să ținem cont de câteva reguli simple, enumerate mai jos: O regulă nescrisă a fotografilor spune: „nu strânge echipamentul până n-ai părăsit locația”. Din această perspectivă, telefonul mobil are un avantaj incontestabil. Tot ce îi mai trebuie e lumină bună! (continuarea în numărul viitor).

_

_

_

_

_

Fotografia de protret - reguli de compoziţie

La o scurtă privire pe rețelele de socializare, oricine poate vedea că fotografiile de portret se regăsesc în majoritatea covârșitoare a postărilor. O altă constatare ar putea fi aceea că o parte importantă dia acelor fotografii este marcată de greșeli de tot felul, de la cele puțin deranjante la cele care trebuie evitate cu orice preț. Acest fapt m-a determinat să alcătuiesc prezentarea asta care sper să vă ajute și să vă inspire.

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

Încă stăm acasă și asta înseamnă că, până cănd vom putea ieși, mai avem ceva timp să ne însușim cât mai multe dintre aceste reguli. Mai rămâne doar ca, atunci când veți încerca să le puneți în practică, să aveți inspirație și lumină bună!

„Fotografia ajută oamenii să vadă” - Berenice Abbott

„Doamne, ce meserie simplă am! Apăs toată ziua pe un buton... n-a spus niciun fotograf niciodată” (autor necunoscut). „Fotografia este o invenție ciudată, pentru că materialele cu care lucrează sunt lumina și timpul” (John Berger). În principiu, „oriunde e lumină, cineva poate fotografia” (Alfred Stieglitz). Și asta pentru că „fotografia este, în esență, viața pusă în lumină” (Sam Abell). „Astăzi totul există pentru a fi fotografiat” (Susan Sontag). De altfel, „a face fotografii înseamnă a savura intens viața, cu fiecare sutime de secundă în parte” (Marc Riboud), mai ales dacă „faci fotografii, nu poze” (Ansel Adams). Când debutezi în acest domeniu, trebuie să știi că „primele 1.000 de fotografii ale tale sunt cele mai slabe” (Henri Cartier-Bresson). „Nesiguranța planează chiar și asupra muncii celor mai experimentați fotografi” (Matthew Brady). De exemplu, eu „niciodată nu am făcut fotografiile pe care intenționam să le fac. Întotdeauna mi-au ieșit mai bune sau mai proaste” (Diane Arbus). Eșecul este de alftel un lucru bun, pentru că, „nu învățăm din fotografiile noastre cele mai reușite; învățăm din acelea care pot fi îmbunătățite” (Jen Rozenbaum). Trebuie să avem în vedere întotdeauna faptul că „fotografia memorabilă nu ține de profunzimea câmpului, ci de profunzimea emoției” (Peter Adams), pentru că „dacă aș fi putut pune o poveste în cuvinte, n-aș mai fi cărat toată ziua o cameră foto după mine” (Lewis Hine). De altfel, dacă stau să mă gândesc, „camera foto este doar o scuză pentru a merge în locuri în care altfel nu m-aș duce. Mie îmi oferă un mod de conexiune și, în același timp, un mod de separare” (Susan Meiselas). Astfel, camera devine „un buton de tip SAVE pentru ochii minții” (Roger Kingston). „Camera foto este un instrument care îi învață pe oameni cum să vadă lumea din jur fără o cameră foto” (Dorothea Lange). Cu toate acestea, „fotografia nu înseamnă camere foto, gadgeturi și accesorii. Fotografia înseamnă fotografi. O cameră foto nu a făcut de una singură fotografii memorabile la fel cum o mașină de scris nu a scris de una singură un roman memorabil” (Peter Adams). „Pentru mine fotografia este arta de a observa. Este abilitatea de a găsi ceva interesant într-un loc obișnuit... Am descoperit că aceasta are foarte puțin de-a face cu ceea ce vezi, având în schimb foarte mult de-a face cu modul în care vezi lucrurile” (Elliott Erwitt). De fapt, „fotografia este o pictură realizată de soare, chiar dacă el nu are studii în arte” (Ambrose Bierce). Diferența dintre cele două este că „fotografia este o reacție spontană, pe când desenul este un demers meditativ” (Henri Cartier-Bresson). „Fotografia mea este rezultatul faptului că mă aflam acolo la momentul potrivit” (Rene Burri). „Fotografiile sunt acolo, trebuie doar să le faci” (Robert Capa). Mai mult, „toate fotografiile sunt fragmente de realitate, deși ele nu exprimă neapărat adevărul” (Richard Avedon). „Dacă vezi ceva ce te mișcă și faci acea fotografie, păstrezi acel moment” (Linda McCartney). „Un instantaneu bun ferește un moment de uitare” (Eudora Welty). Doar „te uiți și te gândești înainte de a declanșa. Inima și mintea sunt de fapt adevăratele lentile ale camerei” (Yousuf Karsh). „Este imposibil să declanșezi și să nu pui și o parte din tine în acel cadru” (Joe Buissink), iar „dacă fotografiile tale nu sunt suficient de bune, înseamnă că nu ești suficient de aproape” (Robert Capa). Trebuie doar să ții minte că „dacă vrei să fii un fotograf mai bun, trebuie să stai față în față cu lucruri mai interesante” (Jim Richardson). „În lumea fotografiei poți împărți un moment capturat de tine cu alți oameni” (James Wilson), deoarece „întotdeauna sunt două persoane într-o fotografie: fotograful și privitorul” (Ansel Adams). Uneori „chiar cred că există lucruri pe care nu le-ar vedea nimeni dacă eu nu le-aș fotografia” (Diane Arbus). Aș zice chiar că „am crezut dintotdeauna că fotografia este un mod de a modela percepția umană” (James Balog). „Ce îmi place la fotografii este că ele păstrează momente care au trecut pentru totdeauna, care sunt imposibil de reprodus” (Karl Lagerfeld). Se poate spune că „fotografiile deschid uși către trecut, dar pot, de asemenea, să ne permită să privim și spre viitor” (Sally Mann). „Domeniul fotografiei nu are reguli, nu e ca în sport. Rezultatul contează, indiferent cum a fost el obținut” (Bill Brandt). Deși e bine dacă le știi, „a studia regulile de compoziție înainte de a face fotografii seamănă un pic cu încercarea de a studia legea gravitației înainte de a merge la o plimbare” (Edward Weston). Ce trebuie reținut în definitiv este că „nu există reguli pentru fotografii reușite, există numai fotografii reușite” (Ansel Adams). În final, „dacă mă întrebați care sunt fotografiile mele preferate, vă voi răspunde că sunt cele pe care le voi face mâine” (Imogen Cunningham). Și, dacă îmi permiteți un sfat, „nu puneți camera în rucsac până n-ați părăsit locația” (Joe McNally). Lumină bună!

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

___________________________________

Punctul de staţie - un gamechanger

Să începem cu definiția: ce e punctul de stație? Punctul de stație este locul din care camera foto capturează imaginea. Deși ar putea părea lipsit de importanță, vom vedea că punctul de stație are un rol determinant în reușita fotografiei. De aceea, dacă vrei să îl incluzi pe privitor în fotografia ta și să îl faci să se simtă cu adevărat parte din procesul de fotografiere, punctul de stație este instrumentul pe care îl ai la îndemână. În mod uzual, atunci când fotografiem se întâmplă ca, de cele mai multe ori, să rămânem în picioare și să așezăm camera sau telefonul la nivelul capului. Nu este nimic greșit în această poziție, dar va trebui să fim cu toții de acord că aceasta nu este cea mai creativă poziție din care putem fotografia. Motivul este acela că oricine va privi la locul sau obiectul pe care îl fotografiezi o va face din exact același loc din care ai făcut-o tu, ceea ce înseamnă că, pentru a puncta la capitolul originalitate, va trebui să compensezi cu un subiect ieșit din comun. Schimbarea perspectivei poate determina schimbarea statutului obiectelor uzuale sau peisajelor terne în subiecte de fotografie ieșite din comun. Prin alegerea unui punct de stație creativ vei reuși să prezinți un subiect cel mai probabil uzual dintr-o perspectivă nouă pentru privitor, făcându-l să reconsidere respectivul subiect. Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca, după ce am ales un punct de stație inedit, să primesc reacții de genul: „niciodată nu m-am gândit că acest obiect/peisaj ar putea fi atât de impresionant”. Concret, prin alegerea unui punct de stație coborât, poți obține efectul măririi subiectului și invers - prin alegerea unui punct de stație elevat, subiectul ar putea părea mai mic decât în realitate. Astfel, dacă vrei să fotografiezi un arbust ornamental sau chiar pomul de Crăciun și vrei ca în fotografie să pară mai mari decât sunt în realitate, va trebui să fotografiezi „în sus” (adică să alegi un punct de stație coborât, chiar mai jos decât jumătatea imaginară a subiectului. Invers, un copil, de exemplu, fotografiat din apropiere și de la un nivel elevat cu cel puțin jumătate din înălțimea lui, ar putea părea mai scund decât este în realitate, o astfel de fotografie având un nivel rezonabil de amuzament. În ceea ce privește alegerea punctului de stație pentru fotografierea unui peisaj, fie el pastoral, estival, montan sau urban, acesta va trebui să genereze o imagine care să pună peisajul respectiv „într-o lumină nouă”. Când descoperi un peisaj despre care crezi că merită să fie imortalizat, uită-te în jur pentru a identifica un punct de stație cu un nivel scăzut de accesibilitate sau cu o perspectivă surprinzătoare. În acest fel vei obține o imagine diferită de ceea ce va vedea majoritatea celor care vor trece prin acel loc, reușind astfel să dai o interpretare personală unui loc deja cunoscut. Punctul de stație este încă un instrument care poate transforma o fotografie într-un demers artistic, deși ar putea, de asemenea, să facă mai mult rău atunci când este ales neinspirat, așa că, până data viitoare vă urez să aveți inspirație și lumină bună.

_

_

_

_

_

___________________________________

Vreau să-ţi arăt ceva!

Oare ce transformă o fotografie într-o lucrare de artă? Răspunsul ar putea cuprinde multe dintre aspectele fotografiei, însă cel mai important dintre ele este, cu siguranță, compoziția. Tehnic vorbind, acest termen este prezent în toate procesele de creație, de la muzică la sculptură, pictură și orice alt proces creativ deopotrivă, incluzând aici, evident, și fotografia. Restrângând cumva discuția, mă voi apleca asupra fotografiei, a cărei demers compozițional se supune unui set complex de reguli, pe care nu le vom diseca acum deoarece nu ne permite spațiul. Vom vorbi însă despre cea mai cunoscută, cea mai folosită, ce mai ușor de învățat și de implementat regulă: regula treimilor. Este o regulă atât de facilă, de cunoscută și de importantă în același timp încât toți producătorii de dispozitive foto (fie ele camere foto, telefoane) oferă invariabil această opțiune. Din păcate, de cele mai multe ori utilizatorii amatori dezactivează liniile de ghidaj, neînțelegând rolul și importanța acestora. Sper ca după parcurgerea acestui material, cei interesați să caute în meniul camerelor, să activeze această opțiune și să o folosească. Așadar, ce este regula treimilor? Pe scurt, ea este un ghid ce ne ajută să construim un cadru. Vorbeam în numerele trecute de alegerile pe care trebuie să le facă fotograful pentru ca mesajul său să fie clar. Liniile de ghidaj (sau „linii de forță” în termeni de specialitate) sunt cele care ne ajută să facem acele alegeri. Nu poți aproxima cât din cadru reprezintă o treime și cât două treimi? Simplu. Aliniază linia orizontului cu una dintre liniile de forță, în funcție de partea care vrei să domine fotografia ta (îți amintești? mai mult cer, dacă sunt nori impresionanți sau mai mult pământ / apă dacă acea parte a cadrului este cea pe care vrei să o scoți în evidență). Această aliniere poate fi făcută și în plan vertical. De altfel, tocmai pentru că fotografia este o reprezentare 2D a unei imagini 3D, împărțirea nu se face numai în plan orizontal sau vertical, ci merge mai departe de-atât. Poți, de exemplu să încadrezi în așa fel încât subiectul tău să ocupe o treime din fotografie (adică 3 dintre cele 9 cadrane formate de liniile de forță) sau două treimi (6 dintre respectivele cadrane), jonglând astfel cu proporția între ceea ce se cheamă „spațiu pozitiv” (subiectul) și „spațiu negativ” (contextul). Mai mult, pentru a da spațialitate fotografiei tale, poți alege să ai un element în planul apropiat, apoi elementul principal (subiectul) în planul mijlociu și un alt element în planul îndepărtat - așadar, tot trei planuri. Încă un ajutor în compoziție (și încă unul foarte important) îl reprezintă punctele de intersectare ale liniilor de forță. Aceste puncte se numesc, în termeni de specialitate, „puncte de forță” (evident). În fotografie putem avea subiecte cu desfășurare liniară (un țărm, un pom, un turn, o stradă, o persoană stând în picioare sau întinsă, etc.) sau punctiformă (o floare, o buburuză, un avion, un tufiș, o minge, o farfurie pe masă, etc.) Dacă pentru prima variantă este evidentă folosirea liniilor de forță, pentru cea de-a doua variantă avem la îndemână punctele lor de intersectare. În planșa ce însoțește acest articol vedeți care dintre punctele de forță sunt preferate în general de către fotografi. În fapt, acele procente arată că rămânem tributari, chiar și în fotografie, modului în care citim (de la stânga la dreapta, de sus în jos) aceasta fiind o informație importantă de care să țineți cont atunci când vă construiți compoziția. În numărul următor veți găsi informații și sugestii despre fotografia de portret, pentru care cele prezentate azi sunt esențiale. Până atunci, lumină bună!

_

_

_

_

_

_

_

___________________________________

TREI. E REGULĂ.

Oare ce transformă o fotografie într-o lucrare de artă? Răspunsul ar putea cuprinde multe dintre aspectele fotografiei, însă cel mai important dintre ele este, cu siguranță, compoziția. Tehnic vorbind, acest termen este prezent în toate procesele de creație, de la muzică la sculptură, pictură și orice alt proces creativ deopotrivă, incluzând aici, evident, și fotografia. Restrângând cumva discuția, mă voi apleca asupra fotografiei, a cărei demers compozițional se supune unui set complex de reguli, pe care nu le vom diseca acum deoarece nu ne permite spațiul. Vom vorbi însă despre cea mai cunoscută, cea mai folosită, ce mai ușor de învățat și de implementat regulă: regula treimilor. Este o regulă atât de facilă, de cunoscută și de importantă în același timp încât toți producătorii de dispozitive foto (fie ele camere foto, telefoane) oferă invariabil această opțiune. Din păcate, de cele mai multe ori utilizatorii amatori dezactivează liniile de ghidaj, neînțelegând rolul și importanța acestora. Sper ca după parcurgerea acestui material, cei interesați să caute în meniul camerelor, să activeze această opțiune și să o folosească. Așadar, ce este regula treimilor? Pe scurt, ea este un ghid ce ne ajută să construim un cadru. Vorbeam în numerele trecute de alegerile pe care trebuie să le facă fotograful pentru ca mesajul său să fie clar. Liniile de ghidaj (sau „linii de forță” în termeni de specialitate) sunt cele care ne ajută să facem acele alegeri. Nu poți aproxima cât din cadru reprezintă o treime și cât două treimi? Simplu. Aliniază linia orizontului cu una dintre liniile de forță, în funcție de partea care vrei să domine fotografia ta (îți amintești? mai mult cer, dacă sunt nori impresionanți sau mai mult pământ / apă dacă acea parte a cadrului este cea pe care vrei să o scoți în evidență). Această aliniere poate fi făcută și în plan vertical. De altfel, tocmai pentru că fotografia este o reprezentare 2D a unei imagini 3D, împărțirea nu se face numai în plan orizontal sau vertical, ci merge mai departe de-atât. Poți, de exemplu să încadrezi în așa fel încât subiectul tău să ocupe o treime din fotografie (adică 3 dintre cele 9 cadrane formate de liniile de forță) sau două treimi (6 dintre respectivele cadrane), jonglând astfel cu proporția între ceea ce se cheamă „spațiu pozitiv” (subiectul) și „spațiu negativ” (contextul). Mai mult, pentru a da spațialitate fotografiei tale, poți alege să ai un element în planul apropiat, apoi elementul principal (subiectul) în planul mijlociu și un alt element în planul îndepărtat - așadar, tot trei planuri. Încă un ajutor în compoziție (și încă unul foarte important) îl reprezintă punctele de intersectare ale liniilor de forță. Aceste puncte se numesc, în termeni de specialitate, „puncte de forță” (evident). În fotografie putem avea subiecte cu desfășurare liniară (un țărm, un pom, un turn, o stradă, o persoană stând în picioare sau întinsă, etc.) sau punctiformă (o floare, o buburuză, un avion, un tufiș, o minge, o farfurie pe masă, etc.) Dacă pentru prima variantă este evidentă folosirea liniilor de forță, pentru cea de-a doua variantă avem la îndemână punctele lor de intersectare. În planșa ce însoțește acest articol vedeți care dintre punctele de forță sunt preferate în general de către fotografi. În fapt, acele procente arată că rămânem tributari, chiar și în fotografie, modului în care citim (de la stânga la dreapta, de sus în jos) aceasta fiind o informație importantă de care să țineți cont atunci când vă construiți compoziția. În numărul următor veți găsi informații și sugestii despre fotografia de portret, pentru care cele prezentate azi sunt esențiale. Până atunci, lumină bună!

FOTOGRAFIE ÎN CASĂ

Stai în casă, da? Foarte bine! În acest fel îți aduci contribuția personală la ruperea lanțului de transmitere a contaminării cu COVID-19. Este foarte important! Și da, știu că ai auzit asta de milioane de ori în ultima vreme. Tocmai de aceea voi trece cât se poate de repede la ceea ce ne interesează pe noi - fotografia. Și încă odată DA, fotografie se poate face și în casă. Și încă un gen de fotografie dintre cele mai spectaculoase și surprinzătoare: fotografia macro. În acest articol nu vei găsi fotografii pentru că nu vreau să te influențez, ci să te provoc. Acum două săptămâni enumeram câțiva pași prin care îți poți transforma fotografiile în artă, iar săptămâna trecută am vorbit despre echilibru. Al doilea punct pe lista aceea zicea așa: „Simplifică și exagerează. Toată lumea se uită în jur. Pentru ca fotografia ta să fie reușită trebuie să arăți lucrurile altfel decât sunt oamenii obișnuiți să le vadă.”. Fotografia macro este cel mai potrivit mod de a pune în practică acest pas. Dar ce este fotografia macro? Dicționarul Oxford explică sec: „fotografia macro este genul de fotografie care redă imagini ale obiectelor mici și le face să pară mai mari decât sunt în realitate”. Ce mod mai bun de a exagera? Însă de la definiție și până la produsul finit este puțin de muncă. Unii zic că sunt două tipuri de fotografi: cei cărora le place să pună camera în fața a ceva și cei cărora le place să pună ceva în fața camerei. Indiferent în care categorie te regăsești, trebuie să iei în considerare toate aspectele implicate: subiect, lumină, fond, claritate. Să le luăm pe rând. Subiectul. Iei în mână telefonul sau camera foto și începi să te plimbi prin casă. Aproape că nu contează pe ce pui ochii. Orice poate deveni subiect în fotografia ta, indiferent că e textura mărită a covorului, o picătură de apă rămasă stingheră pe întinsul mesei din bucătărie, o frunză a unei plante de apartament, vârful unui pix sau al unui creion, iar exemplele pot continua la nesfârșit. Lumina. Poți folosi lumina naturală. Umbrele pe care le creează poziția obiectului față de fereastră adaugă dramatism. Frumusețea acestei tehnici de fotografiere constă însă în posibilitățile inepuizabile, la fel de numeroase ca și la alegerea subiectului: poți folosi o lanternă, poți lipi pe geamul lanternei o bucată de bandă adezivă transparentă pe care te poți juca cu o cariocă, poți construi o cutie de lumină (ligth box - găsești o multitudine de tutoriale pentru asta). Limita este numai imaginația ta. Fondul. Chiar și atunci când fotografiem afară putem alege fondul care să susțină vizual subiectul. Cu atât mai mult putem face acest lucru atunci când fotografiem în interior și nu mai trebuie să ne luptăm cu frunza aceea neastâmpărată mișcată permanent de vânt sau cu schimbarea poziției umbrelor cauzată de mișcarea norilor. La fotografia macro de interior, fondul ce susține vizual subiectul stă în puterea și priceperea fiecăruia. Poate fi o pânză, o bucată de carton, un staniol de la ultima ciocolată mâncată (și care creează niște steluțe incitante). Claritatea. Aici deja vorbim despre aspecte tehnice avansate ale fotografiei, deoarece claritatea unei imagini este influențată hotărâtor de către mișcarea dispozitivului în timpul fotografierii, sau, mai bine spus, de lipsa acesteia. Dacă ai încercat deja, ai văzut probabil că lipsa mișcării este un deziderat greu de atins. Tocmai de aceea vei avea nevoie de un trepied. Sau poate că nu. Mulți fotografi folosesc pentru camerele foto săculeți mici, pe care îi umplu pe jumătate cu fasole, orez sau chiar nisip. În acest mod, poți așeza camera în aproape orice poziție. Chiar dacă este mai greu să folosești această metodă atunci când fotografiezi cu telefonul, ideea de bază rămâne: nu îl ține în mână. Caută în setările telefonului sau ale camerei funcția de „declanșare întârziată” și selectează declanșarea la 2, 3 sau 5 secunde (în funcție de opțiunile dispozitivului). În acest mod, din momentul activării declanșării și până în acela al declanșării efective, orice mișcare a camerei va dispărea, având un efect incredibil asupra clarității imaginii. Nu ezitați să îmi trimiteți pe site-ul ziarului InfoPunkt sau pe pagina de Facebook a acestuia fotografiile realizate. Succes și lumină bună!

Echilibrul în fotografie

Echilibrul este un atribut general apreciat ca fiind un element pozitiv, indiferent dacă vorbim de un domeniu anume sau de viață în general. Pentru că aceasta este o rubrică de fotografie însă, este de la sine înțeles că voi vorbi despre conceptul de echilibru în fotografie. Pentru că am ales să fac fotografie din pasiune, am înțeles că ea a devenit un mod de exprimare a celor mai lăuntrice trăiri. Se întâmplă chiar ca fotografia să scoată la iveală aspecte ale personalității mele despre care nu eram pe deplin conștient, ceea ce face din această pasiune un mod de introspecție, de autocunoaștere. Ansel Adams spunea: „sunt întotdeauna două persoane în fiecare fotografie: fotograful și privitorul”, ceea ce înseamnă că fotografia este un mesaj exprimat de fotograf cu speranța că va fi înțeles de către privitor. Cred că de aceea este important să o echilibrez, să fac eu alegerea elementelor care construiesc mesajul fotografiei mele. Spuneam în numărul trecut că fotografia se supune unor reguli, iar cunoașterea acestor reguli transformă modul în care fotografiem. Totuși, „fotografiile memorabile sunt despre profunzimea emoției mai degrabă decât despre profunzimea de câmp” (Peter Adams), iar calculele matematice și măsurătorile la milimetru ar putea fura din farmecul momentului în care pui mâna pe cameră hotărât să îngheți acel instantaneu pentru eternitate. Așadar nu regulile trebuie să primeze atunci când surprinzi un moment pe care vrei să-l împarți cu privitorii fotografiei tale, ci emoția, trăirea. Complexitatea artei fotografice constă însă în intercondiționarea celor două aspecte, tehnic și artistic, pentru că, după cum vom vedea în fotografiile acestui articol, ambele sunt esențiale. Nu poți construi un mesaj inteligibil și coerent cu cuvinte scrise greșit, așezate greșit sau chiar alese greșit, iar mesajul fotografic, chiar dacă nu folosește cuvinte, nu face excepție de la această regulă. Oricât de mult mi-aș dori să las emoția momentului să contureze fotografia, aceasta va trebui trecută prin filtrul tehnic pentru ca mesajul final să fie clar. În practică am văzut că regulile se implementează în fotografie în timp. „Primele zece mii de fotografii ale tale sunt cele mai proaste” spunea Henri Cartier-Bresson. Oricâtă teorie ai parcurge, practica este cea care îți conturează stilul și îți fixează regulile. În consecință, nu te teme de greșeli în fotografie, pentru că până nu le faci nu vei avea cu ce să-ți compari reușitele. Până data viitoare, îți urez „lumină bună”!

GREŞIT: din această fotografie lipsesc elemente precum vârfurile turnurilor castelului şi chiar o parte dintr-un turn. În plus, linia imaginară a orizontului împarte fotografia în două, fiind neclar dacă s-a dorit evidențierea castelului sau a curţii acestuia.

__________________________________________________________________________________________________________

CORECT: În această fotografie se văd turnurile întregi, se vede silueta întreagă a castelului, iar linia imaginară a orizontului e în jumatatea de jos a fotografiei, arătând clar intenţia fotografului de a evidenţia castelul. Această intenţie este susţinută vizual şi de aleea care este folosită ca linie conducătoare.

__________________________________________________________________________________________________________

GREȘIT: floarea este plasată în mijlocul fotografiei, ceea ce minimizează importanța contextului în care e așezată, privitorul fiind tentat să ignore orice alt element cu excepția florii. De asemenea, raportul dintre zona clară și cea încețoșată a fotografiei este de aproximativ 1:1, putând fi observată o diagonală care aproape că împarte fotografia în două, fără a arăta clar intenția fotografului.

__________________________________________________________________________________________________________

CORECT: floarea este așezată într-un punct al fotografiei numit în termeni tehnici „punct de forță” ( vom vorbi într-unul din numerele viitoare despre linii și puncte de forță). Acest mod de încadrare pune în valoare și fundalul, nu numai subiectul. În plus, între zona clară și cea încețoșată a fotografiei este un raport aproximativ de 1/3 - 2/3, arătând clar intenția fotografului.

__________________________________________________________________________________________________________

GREȘIT: Linia orizontului nu e dreaptă, fiind deranjant și arătând lipsă de interes din partea fotografului.

__________________________________________________________________________________________________________

GREȘIT: linia imaginară a orizontului împarte fotografia în două părți aproximativ egale, nefiind clar dacă fotograful a vrut să evidențieze cerul sau lacul. Această alegere trebuie făcută de către fotograf, acesta fiind mesajul pe care el îl transmite prin intermediul muncii sale privitorului.

__________________________________________________________________________________________________________

CORECT: Linia imaginară a orizontului este plasată în jumătatea de jos a fotografiei, raportul dintre cele două părți fiind de aproximativ 1/3 - 2/3. Încadrând în acest mod, fotograful face clară părerea sa asupra elementelor pe care le consideră importante în imagine și care devin, în acest fel, subiectul fotografiei - norii.

__________________________________________________________________________________________________________

GREȘIT: în această fotografie pomul marcat cu un X este lăsat singur, scos din context. Faptul că acest pom domină fotografia produce un dezechilibru.

__________________________________________________________________________________________________________

CORECT: în această fotografie, pe lângă pomul marcat cu X se mai văd și alți pomi, iar imaginea de ansamblu este echilibrată, pădurea din spate creând contextul pentru pomul marcat.

__________________________________________________________________________________________________________

Vreau să fac fotografii frumoase. Ce trebuie să fac?

În numărul trecut al ziarului am scris un articol despre istoria fotografiei. Scopul acestei rubrici nu este însă de a analiza trecutul, ci mai degrabă de a deschide calea spre înțelegerea fotografiei și, implicit, spre îmbunătățirea abilităților noastre de fotografi. Istoria ne poate ajuta, ca în orice alt domeniu, să înțelegem mai bine acest fenomen, însă fotografia este despre practică. Definirea unui pasionat ca „fotograf” este conturată de stilul său, iar stilul este determinat de experiența dobândită în practică. Ansel Adams, un personaj iconic în lumea fotografiei, la care voi face adesea referiri, spunea că „12 fotografii semnificative sunt un rezultat bun pentru munca pe un an” (indiferent câte fotografii facem, aș adăuga eu). Odată cu apariția și dezvoltarea camerelor foto încorporate în telefoanele mobile, precum și a platformelor virtuale ce promovează și încurajează „fotografia mobilă” (așa cum este generic denumită fotografia făcută cu telefonul mobil), din ce în ce mai mulți utilizatori de telefoane mobile și-au încercat mâna în domeniul fotografiei. Mulți au și-au descoperit un talent de care nu erau neapărat conștienți sau măcar dorința de a progresa în acest domeniu, ceea ce i-a făcut probabil să facă afirmația din titlul acestui articol. De aici încep căutările. Ca în cazul oricărui alt domeniu, fotografia se supune unor reguli mai mult sau mai puțin stricte. Cunoașterea acestor reguli și punerea lor în practică are puterea de a transforma modul în care fotografiem. Mai mult, am putea regăsi aceste reguli în fotografiile pe care le-am făcut deja tocmai pentru faptul că implementarea lor se traduce în fotografii reușite. Pe scurt, iată o mică parte dintre reguli: 1. Umple cadrul. Fotografia are o parte pozitivă (în care se întâmplă ceva) și o parte negativă (care crează contextul pentru partea pozitivă). Scopul tău este de a alege care dintre aceste părți să domine fotografia pe care vrei să o faci, însă este esențial să faci această alegere. 2. Simplifică și exagerează. Toată lumea se uită în jur. Pentru ca fotografia ta să fie reușită trebuie să reușești să arăți lucrurile altfel decât sunt oamenii obișnuiți să le vadă. 3. Nu așeza subiectul în centrul fotografiei. Amintește-ți că trebuie să creezi un context care să susțină vizual subiectul. 4. Creează profunzime. Fii atent la planul apropiat și la cel îndepărtat, nu numai la subiect. 5. Conectează punctele. Folosește linii conducătoare pentru a „lega” fotografia. 6. Perspectiva este esențială. Ea te va ajuta să ilustrezi un subiect într-un mod inedit. 7. Lumina este crucială. Până la urmă, după cum am mai spus, fotografia înseamnă „scrierea cu lumină”. Pe viitor voi aprofunda aceste reguli și altele deopotrivă, însă ce este cel mai important de reținut este că în fotografie, mai mult decât în alte domenii, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate sau, cum spunea Ansel Adams, „nu există reguli pentru fotografii bune; există numai fotografii bune”.

Începuturile fotografiei

În aceste zile China este pe buzele tuturor, indiferent că este vorba despre viruși, indicatori economici, globalizare sau orice altceva. Permiteți-mi să adaug multitudinii de subiecte încă unul: principiul de funcționare pe care se bazează camerele foto și care este cunoscut drept „camera obscura” era folosit în China antică încă din secolul IV î.Hr. Practic, camera obscură folosită în acele vremuri era cel mai rudimentar prototip al camerelor foto așa cum le cunoaștem noi astăzi. Ea era folosită de artiști pentru a reda cât mai fidel clădiri, peisaje sau chiar persoane prin copierea contururilor proiectate pe peretele opus orificiului prin care pătrundea lumina și se forma imaginea. Procedeul a fost descoperit de filosoful chinez Mozi, fondatorul curentului filosofic Mohist, rival al Confucianismului la acea vreme. Mozi a studiat și dezvoltat principiile stiințifice ce stau la baza opticii și camerei obscure, aceste principii fiind reluate mai târziu atât în Grecia antică de către Aristotel și Euclid, cât și în Bizanț de către Anthem din Tralles (unul dintre arhitecții Catedralei Sfânta Sofia). Următorul pas în istoria timpurie a fotografiei a fost dezvoltarea sistemelor optice de control al clarității imaginii. Între secolele X și XVII printre cei mai importanți contributori la această etapă s-au numărat Leonardo da Vinci și Johannes Kepler. Ajungem astfel la primele încercări propriu-zise de fotografiere consemnate de istorie. Cea dintâi dintre acestea a fost tentativa inventatorului britanic Thomas Wedgwood de a fixa o imagine, pe suport de hârtie sau piele albită, cu ajutorul unor substanțe sensibile la lumină. Se întâmpla în anul 1800. 22 de ani mai târziu, prima încercare a inventatorului francez Joseph Nicéphore Niépce a fost distrusă în timpul tentativei de multiplicare. Niépce a perseverat, reușind să obțină imagini fixate pe suport și în anii următori, însă cea mai veche dintre acestea care se păstrează datează din 1827 și este denumită „Point de vue du Gras” („Vedere de pe fereastră către La Gras”), transformându-l pe inventatorul francez în părintele fotografiei. De la acele vremuri și până în zilele noastre acest domeniu a cunoscut transformări pe care pionierii fotografiei le-ar fi considerat, probabil, de-a dreptul imposibile. Au fost descoperite procedee noi, au fost experimentate tehnici de fotografiere creative, au fost stabilite reguli peste reguli și, cu toate acestea, această artă încă nu a ajuns, cel puțin în opinia mea, la momentul său maxim, având în vedere că indiferent câte tehnologii noi și extraordinare are de înfruntat, o fotografie încă „face cât o mie de cuvinte”.