La 13 martie 1681, fostul proprietar al acestor locuri, Constantin Preotescu, vindea satul și moșia Lichirești spătarului Mihai Cantacuzino, nepotul domnitorului Constantin Brâncoveanu. La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea spătarul Mihai Cantacuzino ridică, la București, mânăstirea Colțea și primul spital din Țara Românească, cu un număr de 24 de paturi. Printre daniile cu care spatarul Mihail Cantacuzino a înzestrat Mănăstirea Colțea s-a aflat și moșia Lichirești, inclusiv satul Lichirești, după cum o confirmă un document din anul 1722, document care amintește și de stabilirea aici a călărașilor ștafetari, eveniment care avea să determine și schimbarea numelui localității din Lichirești în Călărași. În „Efemeridele” lui Constantin Caragea, care a trecut pe aici în 1780, i se spune „Lichirești care se numește Călărași”, iar în harta austriacă din 1791 se notează satul „Călărași sau Lichirești”. Aspectul economic predominant agrar al așezării de la cotul Borcei, pe care de acum înainte o vom identifica cu apelativul Călărași, începe să se schimbe datorită faptului că Silistra, devenise un centru de primă importanță pentru turci, iar de pe altă parte din cauza rușilor, care încep lungul lanț al războaielor împotriva turcilor, toate cu episoade strâns legate de pământul acestui colț de țară. Aceste împrejurări fac din Călărași un centru comercial, cu schelă sau port la Borcea, care atrage o lume specială, lumea negustorilor. La această schimbare contribuiseră chiar epitropii mănăstirii Colțea care solicitaseră domniei mutarea la Călărași a târgului care până atunci mănăstirea îl organiza la Stelnica. În solicitarea pe care o făceau domnitorului, epitropii aveau în vedere tocmai poziția privilegiată a așezării de la cotul Borcei. În consecință, pe 2 iunie 1731 domnitorul Mihai Racoviță poruncea mutarea târgului de la Stelnica la Călărași “şi să aibă a lua Epitropia chiria prăvăliilor şi să-şi vânză vinurile după obicei, precum au fost şi mai nainte vreme. Iar vameşii de acolo s-au căpitanul, au călăraşii, au măcar şi altcineva să nu fie volnic a-şi vinde vin, au rachiu acolo la acel târg, au măcar şi preîmprejurul târgului. Aşişderea poruncim Domnia mea şi vouă neguţătorilor care mergeţi în acest târg, toţi să aveţi a vă da chiria prăvăliilor la slugile Domniei Mele, epitropii ce scriu mai sus.” După ce la 9 mai 1732 existența târgului la Lichirești-Călărași era întărită și de domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat, așezarea începe să fie tot mai des amintăită în documentele epocii drept târg, ceea ce este un indiciu că satul luase oarecare proporții, că începuse să se închege o viață comercială, care îndreptățea calificativul de târg, așa cum o dovedesc și consemnările celor care au trecut pe la Călărași în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. O descriere interesantă a “Lichireștiului care se numește Călărași”, așa cum plastic se exprima banul Constantin Caragea, i-o datorăm unui nobil ucrainean, pe nume Andrei Storojenko, care a luat parte la razboiul ruso-turc din anii 1828-1829. Iată un fragment din consemnările acestuia făcute în jurnalul personal, intitulat Două luni pe drumurile Basarabiei, Moldovei și Țării Românești în anul 1829, jurnal publicat la Moscova în 1871: “Pe 14 mai 1829 am ajuns la Călărași. După ce mi-am așezat lucrurile sub cerul liber, lângă stația de poștă, m-am îndreptat spre piața volantă pentru a bea cafea la o cârciumă ce mi-a fost lăudată de căpitanul poștei. A trebuit să traversez localitatea, care mi s-a părut drăguță: existau prăvălii, biserică și case răsărite, deși acoperite cu stuf”. Către sfârșitul secolului al XVIII-lea încep să se facă chiar unele îmbunătățiri cu caracter public. Astfel, pe lângă mai vechea biserică care exista în centrul localității înainte de 1600 și care este amintită la 1778 și în lucrarea lui Bauer, împreună cu sediul căpităniei de margine, la Călărași se ridică un han central (era amplasat pe locul pe care în 1886 a fost construit localul Primăriei Călărași, actualul sediu al Muzeului Municipal) și alte numeroase stabilimente comerciale. Despre hanul de pe strada principală(actuala Știrbei Vodă), se preciza într-un document contemporan: “care casă noi am făcut-o han, făcând grajd mare, pivniță dedesubt, băcănioară deasupra și în lăuntru două odăi cu tindă, cu cămară și afară orzărie cu păreții de gard și învelită cu trestie, cu ușile și ferestrele și paturile bune și curtea împrejmuită cu gard din dos, care han l-am vândut de bună voia noastră vel piv paharnicului Cilibi Andronachi.”
Infopunkt
18/09/2024
